„Mănăstirea Maglavit s-a născut în urma unei descoperiri dumnezeiești. Când slujim Sfânta Liturghie în această Sfântă Mănăstire avem în vedere în primul rând sărbătoarea. Noi cinstim Izvorul Tămăduirii. Avem în vedere și evenimentele care s-au scurs de la acel moment sfânt din Biserica din Vlaherne. Și asociem și acest moment al fântânii, al izvorului lui Petrache. Acest om a fost într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu și prin el lumea s-a binecuvântat de atunci. Sperăm ca Bunul Dumnezeu să reaprindă flacăra credinței a tuturor credincioșilor din această regiune a Olteniei și să o împărtășească și altora din alte regiuni, deoarece este un loc binecuvântat”
(Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei - cu prilejul sărbătorii hramului - aprilie 2010)
Meniu principal
Căutare